Epoca lui Burebista

Despre istoria Daciei în epoca regelui Burebista cunoaștem unele detalii din sursele antice. Astfel, Strabo scria despre marele rege:

”Ajungând în fruntea neamului său, care era istovit de războaie dese, getul Boirebistas l-a înălțat atât de mult prin exerciții, abținere de la vin și ascultare față de porunci, încât, în câțiva ani, a făurit un stat puternic și a supus geților cea mai mare parte din populațiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut și de romani. Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea și jefuind Tracia – până în Macedonia și Illyria – a pustiit pe celții care erau amestecați cu tracii și cu ilirii și a nimicit pe de-a întregul pe boii aflați sub conducerea lui Critasiros și pe taurisci. Spre a ține în ascultare poporul, el și-a luat ajutor pe Deceneu, un bărbat vrăjitor, care rătăcise multă vreme prin Egipt, învățând acolo unele semne de proorocire, mulțumită cărora susținea că tălmăcește voința zeilor. Ba încă de un timp fusese socotit și zeu, așa cum am arătat când a fost vorba despre Zamolxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dădeau [geții], este și faptul că ei s-au lăsat înduplecați să taie vița de vie și să trăiască fără vin. Cât despre Boirebistas, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui. Urmașii acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmițând puterea în mai multe părți. De curând când Caesar Augustus a trimis o armată împotriva lor, puterea era împărțită în cinci state. Atunci, însă, stăpânirea se împărțise în patru. Astfel de împărțiri sunt vremelnice și se schimbă când într-un fel, când într-altul.”

Strabo, Geografia, VII, 3, 11

Columna lui Traian, scena XXIV (după C. Cichorius): dacii asediază o cetate romană în timpul războiului din 101-102 e.n.. Reconstituire în culori după R. Bianchi Bandinelli.

Din această sursă credibilă (Strabo a trăit în epoca respectivă, și este un autor credibil, care își selectează critic informațiile), aflăm că Burebista era de neam get. Din inscripția lui Acornion, fiul lui Dionysios, din Dionysopolis, aflăm că acest personaj a avut o misiune diplomatică la tatăl lui Burebista, aflat în localitatea Argedava. Unii istorici moderni au localizat-o în zona râului Argeș, alții la Popești, în Câmpia Română, sau chiar în Dobrogea. După alte păreri, misterioasa dava se afla în munții din sudul Transilvaniei.

Statuie de dac (Muzeul Pitti, Florența). Epoca lui Traian.

Numele lui este scris diferit de autorii antici. Strabo îl transcrie Boirebistas și Burebistas. Decretul lui Acornion îl numește Burebistas, cu mențiunea că odată, în rândurile 33-34 ale inscripției, este scris greșit Burabeista, iar Jordanes îl menționează sub forma Buruista. Nu mai este cunoscut nicăieri în onomastica geto-dacă, dar are analogii în alte nume trace.

Inscripția lui Acornion din Dionysopolis

Începutul domniei lui Burebista poate fi plasat în jurul anului 82 î.e.n. Jordanes, autor din secolul al VI-lea e.n., scrie că pe când domnea Burebista, la Roma luase puterea L. Cornelius Sulla, iar Deceneu a fost primit de regele dac (get). Din decretul lui Acornion din Dionysopolis, aflăm că Burebista l-a trimis sol la Pompei, dorind să se implice în războiul civil dintre acesta și Caius Iulius Caesar, așadar în anul 48 î.e.n. Data de final a domniei lui Burebista este considerată, tradițional, anul 44 î.e.n., pornind de la legătura între dorința romanilor de a trimite o armată contra lui, conform lui Strabo, și intenția lui Caesar de a porni expediții contra dacilor și parților, planuri întrerupte de asasinarea dictatorului roman în martie 44 î.e.n.:

”Pe când domnea asupra geților Burebista, împotriva căruia s-a pregătit să pornească divul Caesar.” Strabo, Geografia, VII, 3, 5

”Și după terminarea războaielor civile, Caesar îl trimisese pe C. Octavius [viitorul împărat Augustus] la învățătură în Apollonia, pentru ca tânărul să-și dezvolte deosebitele lui însușiri, prin studiul științelor ce se potriveau unui om liber. Caesar avea de gând să-l ia ca tovarăș de arme în războiul ce urma să-l pornească mai întâi împotriva geților și apoi a parților.” Velleius Paterculus, Historia Romana, II, 59, 4

”Caesar, după cucererea Hispaniei, a plănuit o campanie împotriva dacilor și apoi împotriva parților și l-a trimis [pe Octavius] în acest scop la Apollonia, unde și-a petrecut timpul liber dedicându-se studiului.”

Suetonius, Viața celor 12 Caesar, Augustus, VIII, 4

În fine, se mai scrie:

”Cât despre Boirebistas, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai înainte ca romanii să apuce a trimite o armată împotriva lui.” Strabo, Geografia, VII, 3, 11

Așadar, regele Burebista a domnit înainte de anul 82 până în anul 44 e.n.

Bust de nobil dac (Muzeul Ermitaj). Epoca lui Traian

Devenind rege, Burebista începe să unifice triburile geto-dace dezbinate de războaie civile, extinzându-și autoritatea în spațiul cunoscut astăzi sub numele de Dacia. Din diferite surse, cunoaștem numele unor regi care au domnit înainte de Burebista, precum Oroles, care a luptat contra bastarnilor, sau Rubobostes, despre care Trogus Pompeius spune că a crescut puterea dacilor. Descoperirile de monede geto-dacice au permis stabilirea unor tipuri care, pe baza locurilor de descoperire și concentrarea tezaurelor în anumite regiuni, au stat la baza unei interpretări asupra emitenților, ale triburilor sau uniunilor de triburi care le-au produs. Imaginea generală asupra organizării politice a dacilor înainte de Burebista este aceea a unor triburi și uniuni de triburi, aliate sau aflate în conflict, cu nesfârșite schimbări ale relațiilor între acestea. Burebista probabil că a unificat triburile prin războaie și diplomație. Unele dave par să fie distruse în prima jumătate a secolului I î.e.n., sugerându-se conflicte violente, în timp ce altele par să supraviețuiască și să înflorească în aceeași perioadă.

Bust de nobil dac, posibil regele Decebal(Muzeul Vatican). Epoca lui Traian.

Caracterul relatării lui Strabo despre tăierea viței de vie poate să aibă un mesaj moralizator, dar accentuează idei precum austeritate, reforme și concentrarea autorității regale. Măsura a fost interpretată și ca o măsură de prevenire a conflictelor civile.

În secolele II-I î.e.n. Roma își începuse expansiunea în Peninsula Balcanică. În anul 168 î.e.n., regele Perseu al Macedoniei este înfrânt, iar regatul său transformat, în 146, în provincie romană. Roma se vede nevoită să facă față unor noi adversari și să intervină în zona Balcanilor. În anii 109-106 î.e.n., guvernatorul Macedoniei, Minucius Rufus, respinge o invazie a dacilor și scordiscilor. C. Scribonius Curio (75-72 î.e.n.) îi urmărește pe năvălitorii transdanubieni până la Dunăre, dar înspăimântat de codrii întunecați, nu îndrăznește să treacă fluviul. Unii cercetători consideră că episodul a avut loc în zona Banatului.

În același timp, creșterea puterii lui Burebista coincide cu a doua jumătate a domniei regelui Mithridate al VI-lea Eupator, regele Pontului (Asia Mică) și politica antiromană a acestuia. Mithridate exercită o dominație și asupra zonei de vest a Mării Negre, având garnizoane și emițând monede în orașe grecești precum Histria, Tomis sau Kallatis, dar și asupra populațiilor din zonă. Se vorbește despre ajutorul tracilor și sciților, și la faptul că:

”Mithridate recurge la ei ca la niște prieteni. Este vorba de sciți, tauri, bastarni, sarmați și toți câți se află în jurul fluviilor Tanais și Istru și încă și în jurul lacului Meotic.” Appian, Mithridate, XV, 53

Este posibil ca regele Burebista să fi avut relații de amiciție cu Mithridate, dacă ținem cont de politica de alianțe practicată de regele Pontului.

Bust de dac (Muzeul Vatican). Epoca lui Traian.

Intervenția romană din anul 73-71 î.e.n. a scos zona de vest a Mării Negre de sub influența lui Mithridate. M. Terentius Varro Lucullus, fratele generalului Licinius Lucullus, cel care conducea războiul împotriva lui Mithridate, înaintează spre orașele grecești de pe coasta de vest a Mării Negre, unele cetăți fiind cucerite, precum Apollonia sau chiar Istros, în timp ce altele au trecut de partea Romei, după cum ar fi cazul orașului Kallatis, dacă foedus-ul păstrat până astăzi datează din această epocă.

Zona Sarmizegetusei Regia, capitala regatului Daciei (după Carmen Maria Petolescu, Monedele regelui Coson, p. 10)

Burebista trebuie să fi profitat de golul de putere creat după dispariția lui Mithridate de pe scena politică.

În timpul guvernării lui C. Antonius Hybrida în Macedonia, generalul roman jefuiește alte regiuni din Balcani, devastând teritoriul dardanilor și purtând campanii nereușite împotriva acestora și bastarnilor (populație germanică aflată, se pare, la est de Carpați). Comportamentul corupt al lui Hybrida și privațiunile la care au fost supuse cetățile grecești din vestul Mării Negre au declanșat o răscoală generală, Antonius Hybrida fiind învins de către ”sciții bastarni” lângă cetatea Istros în anul 60 î.e.n.

Bust de dac (Muzeul Napoli). Epoca lui Traian.

Vasile Pârvan se întreba dacă nu cumva ”însuși Burebista va fi fost comandantul cetelor geto-bastarne care au sfărâmat pe Antonius, luându-i steagurile”. Teoria este plauzibilă, numai că steagurile romane capturate au fost găsite de romani în cetatea Genucla, în anul 29 î.e.n., sugerând că rebeliunea a fost condusă de un lider local, iar Burebista nu s-a implicat direct în acest episod.

Dacia în epoca lui Burebista. Campaniile militare ale regelui (sursă: wikipedia)

Regatul lui Burebista s-a extins de la Marea Neagră și de la sudul Dunării până spre Munții Carpații din Slovacia de astăzi. Boii și tauriscii din zona Tisei au fost învinși categoric de Burebista, care a pustiit zona. S-a arătat că Strabo vorbește de nimicirea boilor, dar Caesar menționa în De bello Gallico (I, 5, 4) că helvetii care se pregăteau să migreze spre vest în jurul anilor 59-58 î.e.n. i-au chemat în ajutor pe boii din Noricum, ceea ce înseamnă că alungarea (și nu nimicirea) boilor de către daci a avut loc înainte de anul 60 î.e.n.

Spre est, cetățile grecești au intrat sub stăpânirea lui Burebista cândva după înfrângerea lui Hyrbida, după anul 60 î.e.n. Dio Chrysostomul vorbește despre Olbia, spunând că:

”Ultima și cea mai îndelungată cucerire a avut loc nu mai departe de acum o sută cincizeci de ani. Geții au luat atât orașul Borystene, cât și alte cetăți așezate pe țărmurile Pontului Stâng, până la Apollonia.”

Cum Dio Chrysostomul rostește acest discurs în anul 97 e.n., evenimentul trebuie să se fi petrecut în anii 55/53 î.e.n. Dacă cetatea Olbia (Borystene) a fost cucerită, misiunile diplomatice întreprinse cu succes de Acornion din Dionysopolis sugerează că alte cetăți, precum aceasta din urmă, au trecut de bună voie sub autoritatea regelui. Titlul menționat în decretul din Dionysopolis, primul și cel mai mare dintre regii din Thracia și stăpânind tot teritoriul de dincoace de fluviu și de dincolo este elocvent pentru a descrie stăpânirea regelui.

În ultimii ani de domnie, Burebista era cel mai important conducător din zonă, iar regatul său cel mai puternic. Strabo scrie despre puterea militară a Daciei, apreciind că regele putea chema sub arme 200.000 de soldați.

Caius Iulius Caesar.

Războiul civil dintre Caesar și Pompei a făcut ca fiecare general roman să încerce să obțină susținerea popoarelor vecine Romei. Acornion tratează cu Pompei în numele regelui și a cetății sale, considerându-se chiar că regele Burebista a devenit aliat al generalului roman și al Romei (rex amicus et socius populi Romani).

Cnaeus Pompeius Magnus

Războiul civil între Caesar și Pompei a izbucnit în ianuarie 49 î.e.n., când Caesar, contrar ordinelor Senatului, a trecut Rubiconul în fruntea armatelor sale. Pompei a fugit împreună cu o parte a Senatului spre Epir și Macedonia, invocând legitimitatea sa și contând pe ajutorul aliaților Romei și ai săi din Orient. Se scrie că Pompei declara că:

”toate neamurile răsăritului și de pe meleagurile Pontului Euxin, câte le-am putut înșira, fie greci, fie barbari, toate sunt alături de noi. Iar regii, atât prieteni ai poporului roman cât și ai mei ne pun la îndemână trupe, arme, hrană și alte lucruri trebuincioase pregătirii noastre.” Appian, Războaiele civile, II, 63

Prestigiul lui Pompei în zona de est a statului roman era imens, după campaniile de succes din deceniile precedente, iar resursele și victoria inițială de la Dyrrhachium (iulie 48 î.e.n.) păreau să încline balanța în favoarea acestuia.

Burebista poate era un aliat personal al lui Pompei, sau spera că din victoria lui, relațiile cu Roma ar fi evoluat în sensul dorit de marele rege. Se consideră că Pompei conta să primească ajutor militar de la Burebista, dar acesta nu a mai sosit la timp, înfrângerea din august 48 î.e.n. de la Pharsalus pecetluind soarta lui Pompei.

Victoria lui Caesar a însemnat și deteriorarea relațiilor cu statul roman, în acest sens fiind elocventă planificata expediție romană din anul 44 î.e.n.